LASĂ PRIMĂVARA SĂ INTRE ÎN CASA TA

Primăvara și-a intrat în drepturi și odată cu înverzirea naturii, se schimbă și preferințele gospodarilor. Așa cum locuința este locul în care îți petreci timpul, ea trebuie îngrijită frecvent. Astfel, noi îți propunem câteva recomandări în acest sens, pentru ca tu să simți primăvara nu doar prin temperaturile generoase, ci și prin atmosfera din casa ta.

  • Aerisește încăperile

Deschide geamurile și lasă aerul curat să intre înăuntru. Razele solare și aerul proaspăt de primăvară îți vor aduce un plus de vitamina D, dar și vor umple casa cu lumină.

  • Înlătură texturile groase

Renunță la țesăturile groase și grele cum ar fi covoarele și cuverturile împletite și optează pentru materiale mai subțiri și mai vaporoase, cum ar fi bumbacul, mătasea sau dantela. Este timpul să dai jos draperiile întunecate, monocrome și să le înlocuiești cu altele în culori vii și cu imprimeuri florale.

  • Adună lucrurile vechi și nefolositoare

Noi, oamenii, obișnuim să acumulăm lucruri de care nu mai avem nevoie sau pe care nu le folosim. Organizează o curățenie generală și renunță la ele! Fă loc noului și donează sau reciclează vechiturile, pentru că toate aceste lucruri creează dezordine nu doar în spațiul exterior, ci și în cel interior și spiritual.

  • Rearanjează mobila

Dacă nu ai timp și bani pentru schimbări semnificative, poți încerca să reamenajezi mobilierul în camere. Acest lucru va aduce în rezultat o actualizare extrem de rapidă pentru sezon cu efort minim. Pe lângă aceasta, poți îmbina utilul cu plăcutul și poți transforma procesul într-un joc distractiv pentru toată familia.

  • Adaugă cât mai multă culoare

Primăvara este un moment excelent pentru a renunța la paleta gri și a adăuga un pic de culoare în interiorul tău. Nu trebuie să pictezi întreaga cameră pentru a obține efectul dorit. Alege peretele care îți fură privirea imediat ce intri în cameră și pictează-l într-o nuanță mai intensă. Se numește perete de accent și poate face multe pentru o cameră fără a schimba complet aspectul. Dacă nu ești mare fan al culorilor, reîmprospătarea vopselei albe îți va lumina considerabil încăperea, iar accentul îl vei putea pune pe accesoriile viu-colorate.

  • Bucură-te de florile de sezon

Nu există o modalitate mai bună de a aduce primăvara în interior decât cea de a umple camerele cu vaze de flori proaspăt tăiate. O vizită săptămânală la florărie te poate costa scump, însă dacă ai o grădină și te ve ocupa de ea toamna, vei fi răsplătit cu flori proaspete toată primăvara. Bulbii înfloriți timpurii, precum narcisele, lalelele și lăcrămioarele vor da viață casei tale prin culorile intense și mirosul îmbătător.

  • Parfumează-ți casa

Înlocuiește lumânările cu miros de vanilie și scorțișoară, ce amintesc de iarnă, cu lumânări sau bețișoare parfumate cu arome florale sau fructate. Aprinde-le atunci când ai oaspeți sau pur și simplu când vrei să te relaxezi la maxim. Pentru a-ți împrospăta casa folosește numai arome naturale și uleiuri esențiale, care vor crea o atmosferă deosebită și vor îmbunătăți starea ta de spirit.